Despre:

Rădăcini adânci, vinuri vii, oameni cu suflet

În Teaca, un colț de Transilvanie cu rădăcini săsești vechi de secole, vinul nu este doar o tradiție – este o moștenire vie. Aici, pe dealurile podgoriei Lechința, familia Zaig a lucrat viile cu răbdare și devotament, chiar și atunci când totul părea pierdut. În via veche, butuci de peste 100 de ani dau naștere unor vinuri rare, cultivate manual în cerc ardelenesc – o comoară care încă spune povești.

Povestea continuă în 2013, când Zaig Eckehardt Jr. plantează 11 hectare de viță nobilă, alegând soiuri ce exprimă cel mai bine identitatea locului. Mai târziu, li se alătură frații Engelhardt – dintr-o familie de dogari din Pâncota – aducând cu ei tradiție, rigoare și prietenie.

 

Astfel s-a născut crama Zaig & Engelhardt: un loc unde vinul e făcut cu suflet, cu grijă pentru soi, pentru pământ și pentru poveste. Lucrăm cu mâinile, cu inimile și cu respect pentru fiecare sticlă ce pleacă din Teaca – un vin curat, viu și sincer, așa cum e locul din care vine.

30000 litri de vin îmbuteliați anual

Anul înființării cramei: 2013

Poziționare plantație: Transilvania

D.O.C.: Lechința – Teaca

Numărul de hectare: 13 Ha

Proprietar: Zaig Eckehardt, Ewald Engelhardt, Elmar Engelhardt

Vinificatori: Zaig Eckehardt, Cezart Zambalic

Echipa Noastră

Oamenii din Spatele Vinurilor – Crama Zaig & Engelhardt

Vizitează Crama

Ne găsiți în același loc de unde începe și povestea strămoșilor noștri. În comuna Teaca. Am plantat 13 hectare de viță nobilă, în 2013. Păstrăm însă și via veche, cea care a fost sădită în urmă cu o sută de ani.